Totul despre Senior Voyage

Senior Voyage e conceptul graţie căruiacetăţenii de peste 55 de ani (şi nu numai)pot beneficia de programe complete pentru a-şi petrece vacanţele în perioada sezonuluituristic redus, în perioada octombrie–mai.

Acest brand le este destinatîn primul rând seniorilor :

Publicul principal al acestui brand sunt seniorii, adică persoanele peste 55 de ani. Preţul pe care îl au excursiile din acest site este făcut special pentru ei, drept urmare, doar ei sunt cei care pot beneficia de el. Însă fiecare senior poate să ia cu sine un însoţitor mai tânăr, care va beneficia în acest caz de acelaşi preţ.

Persoanele care nu au însoţitor cu vârsta de peste 55 de ani, plătesc un supliment. Totuşi, acest supliment nu trebuie plătit de posesorii cardului Senior Voyage Club.

Preţul, unul dintre punctele forte ale programelor noastre :

În viziunea noastră o vacanţă reuşită nu e un lux. E un lucru de care ar trebui să se bucure toată lumea cel puţin o dată pe an. Pornind de la această premisă, am reuşit să construim excursiile Senior Voyage în aşa fel încât şi preţul să fie unul dintre aspectele care le recomandă.

Pentru a face acest produs uşor accesibil pentru cât mai multă lume, agentia partenera subvenţionează o parte din costurile călătoriei. O altă metodă de a ţine costurile sub control sunt parteneriatele cu organismele de turism din ţările de destinaţie. O bună parte dintre acestea au acceptat să subvenţioneze programele noastre, pentru a dinamiza activitatea în sezonul turistic redus. Acest fapt transformă produsul Senior Voyage într-o prezenţă unică pe piaţa din Europa.

Destinaţii atent selectate:

Destinaţiile propuse de Senior Voyage au un numitor comun: clima lor în sezonul rece este deosebit de plăcută, chiar dacă media de temperatură nu recomandă plaja ca principală distracţie a sejurului.

În sezonul 2015–2016, turiştii care vor opta pentru sejururile noastre, vor avea ocazia să viziteze unele dintre cele mai frumoase ţări ale Europei: Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Grecia,  dar şi Cipru şi Turcia. Senior Voyage este însă un brand cu o dezvoltare foarte rapidă. De aceea, în fiecare nou sezon, în portofoliul nostru veţi găsi noi şi noi destinaţii.


 

Club Card Senior Voyage

 

Senior Voyage Club este de fapt sistemul de reduceri şi facilităţi pe care l-am conceput pentru a vă răsplăti loialitatea. Cheia de intrare în acest club este cardul. Pe numele lui complet: Senior Voyage Club Card-ul.

Bonusuri, reduceri şi multe alte facilităţi :

Senior Voyage Club este sistemul de reduceri şi facilităţi pe care l-am conceput pentru a vă răsplăti loialitatea. Cheia de intrare în acest club este cardul. Toate pachetele noastre vin împreună cu un set de bonusuri. Deținătorii de Senior Voyage Club Card beneficiază de nenumarate facilități. Bonusurile principale erau excursiile opţionale, în funcţie de sejur, una sau poate chiar două excursii sunt gratuite. În plus, oferim un discount interesant la achiziţionarea altor excursii opţionale. Pentru mai detalii despre toate bonusurile click aici

Cum se poate obţine cardul :

Pentru a intra în posesia Senior Voyage Club Card-ului, aveţi la dispoziţie două metode. În cazul în care aţi călătorit sezonul trecut prin programele noastre pentru seniori, cardul vi se acordă gratuit. Dacă nu îndepliniţi această condiţie, veţi putea să-l cumpăraţi contra sumei de 25 € / card în momentul în care veţi achiziţiona primul pachet Senior Voyage. Cardul vi se va acorda înaintea cumpărării propriu-zise a pachetului turistic, pentru ca să puteţi beneficia de avantajele lui.


 

 

Share Button